Bibliotecă clinică · Afecțiuni ale vezicii urinare

Vezică hiperactivă (OAB)

Senzații bruște de urgență, greu de ignorat, chiar și atunci când vezica nu este plină.

Vezica hiperactivă apare atunci când mușchiul vezicii se contractă involuntar. Aceasta poate fi gestionată la orice vârstă și nu este o parte inevitabilă a îmbătrânirii.

Semnele: urgență (nevoie bruscă), frecvență (mai mult de șapte ori pe zi) și trezirea în timpul nopții pentru a urina. Factori ascunși o pot întreține: urină concentrată din cauza hidratării insuficiente, o infecție urinară asimptomatică, diabet nediagnosticat sau o afecțiune neurologică.

Vedeți planșele anatomice →

Mai multe informații

Această fișă detaliată este afișată în limba engleză în timp ce se pregătește traducerea.

O vezică ce se contractă prea devreme: senzații presante, frecvente, uneori pierderi de urină.

Definiție

Vezica hiperactivă se manifestă prin nevoi bruște și imperioase de a urina, adesea frecvente, zi și noapte, cu sau fără pierderi de urină. Mușchiul vezicii se contractă atunci când vezica nu este plină.

Cauze

Cauzele sunt multiple: afecțiune neurologică, îmbătrânirea mușchiului vezical, obstrucție (prostată) sau nicio cauză identificată. Cofeina, alcoolul și constipația agravează adesea simptomele.

Diagnostic

Jurnal de micțiune pe trei zile.
Examen de urină pentru a exclude o infecție.
Ecografie cu reziduu post-micțional; evaluare urodinamică la nevoie.

Tratamente

Primul pas: reeducare vezicală, kinetoterapie pelvi-perineală și ajustarea consumului de lichide. Apoi, dacă este necesar, medicamente care calmează vezica. Pentru formele rezistente, injecții cu toxină botulinică sau neuromodulare. Fiecare etapă este decisă împreună cu medicul.

Sfaturile Nateen

În cazul unei vezici hiperactive, pierderile prin imperiozitate pot goli o mare parte din vezică deodată. Chilotul absorbant Flexi Plus sau Maxi absoarbe rapid acest volum și neutralizează mirosurile, sub hainele obișnuite.

Conținut educațional scris pentru familii și îngrijitori. Acesta nu înlocuiește o consultație: un medic, un asistent medical specializat în incontinență sau un kinetoterapeut stabilește diagnosticul și alege tratamentul.